Orașul sfinților

Sfințenia? În dicționare e undeva între scârbă și sinucidere.

Am citit pe net, căutând locuri prin care se vorbește despre urbea noastră, postul unui evanghelist, Alan Heavey, pe un blog al spălătorilor de creiere. E un idiot și n-am să-i dau link-ul aici. Undeva printre Ghana, Uganda și Tadjîkistan ne-a strecurat (și pe noi) pe Lista lui Cristos și a făcut o haltă în Satu Mare, în decembrie 2009.

Parte a Next Generation Alliance, un grup care se ocupă de lumea viitorului, care <ori va fi a lui Dumnezeu, ori nu va fi deloc>, Alan Heavey *în traducere liberă Alin Greuceanu* a reușit să adune 4000 de idioți care să-l asculte, în Sătmar și prin alte trei județe. Din programul lui reiese că a petrecut bine.

Rezumându-i traseul, deduc că acest Heavey a împrăștiat cuvântul Evangheliei din bufet în bufet, trecând de la o Ladies Lounge la un Youth Pizza și printre ele, pe la biserică. Probabil pornind de la premisa că <<Cei patru evangheliști sunt trei, Luca și Matei>>…

Do you miss daddy Ceaușescu?

Insomniac din  pricina unui nenorocit de dinte, azi noapte am avut prilejul să mă delectez *la OTV* cu imaginile procesului Ceaușeștilor. Procesul ridicol, cu două birouri ale acuzării și niciunul al apărării, mi-a stârnit zâmbete și am încercat să le recunosc fețele indivizilor din “public”. Militarul care păzea ușa sălii de judecată înlăcrămat și înarmat semăna cu un Dan Măgurean tânăr. Evident, nu era Dan, sătmăreanul nostru fiind pe-atunci  contraspion prin Ungaria.

Mă uitam după fețe familiare, care să fi apărut des la TV după Revoluție. În afară de procurorul Voinea, mai nimic. Oare ce-or fi făcând trădătorii împușcatului?

Și i-am ținut lângă noi. Trădarea vine întodeauna de aproape, de lângă tine!

Elena Ceaușescu

Judecătorul Jean Panaitescu, fostul şef al Instanţelor Militare, spune că în fiecare proces judecat în zilele noastre se oglindeşte câte o părticică din procesul soţilor Ceauşescu. Nimic mai adevărat…

Boschetar în devenire

Mi-a zis un avizat că finanțele se pun pe treabă și dau drumul la o grămadă de executări silite pentru a întregi gluma de buget a României. Pe scurt,  un nou rahat pedelist se va rostogoli peste țară. Dacă nu v-ați plătit impozitele pe locuință, eu unul n-aș mai aștepta foarte mult. Din partea idioților de la guvernare ne putem aștepta la orice, iar o acțiune *în tandem cu directiva de sporire a banilor cu orice preț* a conțopiștilor din finanțe s-ar putea să vă pună în fața faptului împlinit, pe stradă.

Am trăit s-o aud și pe asta. Un guvern fără bani apelează la genocid social pentru a face rost de bani. Aștept cu nerăbdare să văd dacă informația se va adeveri și vom reuși, în final, să ajungem din urmă SUA la număr de boschetari. De ce aștept? Pentru că m-aș putea număra printre ei…

Fugiți de modemul USB RDS!

Fac ei ce fac, dar tot găsesc o modalitate s-o dea în bară. Ultima găselniță free a RCS RDS este modemul USB. E perfect, arată bine, are card, dichisuri, e anti șoc *pentru că am dat cu el de pământ de câteva ori și tot merge*. E însă  degeaba. Modemul ar trebui dat la pachet cu calmante. Fără a avea pretenții de download, e inutil până și la cele mai insignifiante aplicații online, cum ar fi vizualizarea unei pagini. Semnalul se prăbușește cam de 25 de ori pe oră iar viteza la download, care scade de la 384 la 128 după 5G download, va oscila între 25 și 58kbps. YouTube? Vise!

E greu să le comentezi ceva dacă tot ți l-au dat moca, dar celor obișnuiți cu fiber link  le recomand cu căldură să lase gratuitatea pentru fraieri.

Etichete:internet, RDS, viteza

Băsescu. Shit happens

Ne-au invadat reclamele la laxative, dar nu le luați.

Mai bine luați un ziar și stați să vă scremeți. Băsescu e omniprezent.

Laxativele ne fac să mergem mai des  (la WC), să scăpăm mai repede de bunul de larg consum și ne transformă în mâncători de orice. Nimic nu ne mai e interzis cu laxative. Nici măcar margarina, care e de fapt plastic.

Rezultatul indirect al laxativelor este că ni se va face foame mai devreme și mai des decât în mod obișnuit, deci vom merge la supermarket mai des pentru că vom mânca mai mult și mult mai des. În consecință, vom cheltui mai mult și mai des și vom deveni săraci mai des decât o pățeam până acum. O pățeam des oricum.

Îi suspectez pe ăștia de ne dau laxative la TV că au de fapt contracte cu supermarketurile. Vor să ne facă să mâncăm mai mult, să devenim o nație de obezi, ca americanii, pentru ca apoi să ne vindece, vârându-ne pe gât  medicamente anti-îngrășat și pro-slăbit, disponibile din ce în ce mai des  în supermarketuri.

Deveniți grași, vom apela din ce în ce mai des la medicamentele anti-hai și pro măsura zero iar pentru că acestea vor deveni multe și felurite, vor avea efect pe tot mai mulți oameni. Slăbiți și siguri de noi, vom reîncepe să mâncăm din ce în ce mai mult, pentru că vom ști că dacă redevenim porci, avem nu una ci două  două chestii care să ne-ajute: laxativele și medicamentele.

Probabil vă întrebați unde anume intră în schema mea idioată Băsescu. Păi… la televizor. Fața lui coclită are asupra mea un efect laxativ. Asta mă face să înjur și să mănânc mai des. Mâncând mai des în tip ce înjur, mâncarea îmi cade greu și trebuie să iau Triferment sau  Colebil care mă fac să râgâi. Am hiperaciditate, iar râgâiala vine cu reflux gastroesofagian, deci vomit. Așadar am mâncat degeaba și trebuie să mănânc din nou. Mai devreme decât aș fi făcut-o fără să vomit. Deci trebuie să trec pe la supermarket mai des…

Etichete:Băsescu, laxative, supermarketuri

Opoziție față de spate

Suntem un oraș de idioți orbi. Ne lăsăm prostiți și impresionați de cele mai banale realizări. Ieri, trecând Podul Golescu, m-am trezit din nou față-n spate cu

monstruozitatea de mol a lui Bud. Privit din partea cu trafic, cea a podului, clădirea aduce a buncăr dezgropat, așezat cu spatele la război.  Lăsând la o parte considerentele care au generat nefericitul amplasament, nu pot să nu mă leg de idioții pe care-i plătim să ne păzească de inestetic.  Mă refer la Grupul celor 6 din comisia de Urbanism, care aprobă orice.

Sub oblăduirea geniilor din comisie – Nits János, Dorel Coica, Szőcs Péter Levente, Maskulik Csaba, Dumitru Godâncă, Răzvan Boldor – precum și a predecesorilor lor, la fel de calificați, cărora li se adaugă sclipitorul etern Vulturescu, mare parte din Centrul Vechi al Sătmarului s-a transformat într-un amalgam dezgustător de New Secession cu termopane. Manelismul? Welcome home!

Mă mai întreb doar atât. Ce știu Coica despre urbanism, Peter despre estetică sau Boldor cu Godâncă despre arhitectură?

Etichete:bud, mol, urbanism

Osul din lumea nevertebratelor

Mi se pare teribil de interesant cum numirea <<managerilor>> din învățământ pe criterii de partid a reușit să devină subiect de presă locală. Media susține că părinții sunt revoltați, profesorii – frustrați, pe cale să iasă chiar în stradă… Cum de așa, dintr-o dată, li s-a sculat tuturor falusul conștiinței, devenind răzvrătiți? Numirile au fost politice și pe vremea parașutatului pesedist Viman, dar pe atunci n-am văzut proteste.

Sunt protestele reale? Suntem noi capabili de așa ceva? Sau e doar o scorneală a presei pesediste, frustrată de faptul că cineva a îndrăznit să facă un pas la dreapta în județul stângii?

De-o fi una, de-o fi alta, cert e că în tot acest tăvălug n-am citit un cuvânt despre competențele managerilor de școli schimbați, despre realizările lor, care ar fi trebuit să genereze, într-o societate normală, menținerea lor în funcții.

Scandalul e de fapt unul politic, la fel ca și numirile, iar tentativa presei de a-i da iz de mișcare socială ține de domeniul eternului ridicol românesc.

Îmi aduc aminte de o grevă generală din învățământ de prin ’98-’99, când în Sătmar s-au ținut ore. Profesorii, conduși de sindicalistul pesedist Ioan Drăgan, au trădat greva întru liniștea PSD-ului. Ăsta e iubitul nostru Sătmar, nicidecum zugrăveala presei de azi, care, privită de ochi neinițiați, ar putea lăsa impresia că suntem încercați de vaste principii morale sau chiar mai mult, traversați de coloană vertebrală…

Boschetarii americani se șterg la cur după ce se cacă?

O țigancă dintre zecile care frecventează zilnic containerele din spatele blocului meu mi-a oferit azi, pe la 14, o priveliște sumbră: curul ei, văzut de sus, de la înălțimea etajului 10 . În drum spre ghenă, s-a apropiat de o gheretă-depozit a Florisal. Mascată de mașinile parcate , și-a dat jos, dintr-un volé, pantalonii și chilotii, s-a aplecat înainte vreo 45 de grade și, cu palmele sprijinite pe genunchi, și-a dat drumul. A pișat în spate, ca vacile, împroșcând cu urină ghereta cu scris galben a lui Sile Pușcaș. Fără șters, fără nimic, și-a repliat, tot dintr-un șut, chiloții și nădragii, după care și-a continuat drumul spre gunoi.

Scârbit de rasă, gunoieri, nație și țară, am început să le înjur, pe rând, pe toate. M-a oprit Mihaela, atrăgându-mi atenția că priveam boschetari și nu o nație. “Ce, crezi că în America boschetarii se șterg la cur?”

Întrebarea mi-a rămas în cap. Oare în America, boschetarii se șterg la cur după ce se cacă?

Idiocracy

Victor Petrenciuc a murit bătut ieri de doi indivizi. Boschetarul mort a fost găsit pe malul Someșului, lângă un butuc plin de sânge. Omor. Clar ca <<bună ziua>>.

Haideți să căutăm vinovăția dincolo de suprafețele boante care i-au zdrobit chipul bărbatului.

În ultimii ani, rând pe rând, GNV, Glasul Sătmarului, Informația zilei și mai apoi Adevărul de seară au tratat subiectul boschetarilor de sub poduri. De fiecare dată, reacțiile autorităților locale au fost identice.

Serviciul Public de Asistență Socială a trimis niște birocrați să le preia necesarul, poliția locală le-a făcut buletin, cea județeană le-a desființat colibele acoperite cu paie și blănuri de gunoi, iar ziariștii le-au făcut, și unora și altora, obiectiv, poze.

De ce e râia și puricii de pe câini mai importantă pentru autorități decât râia și păduchii umani? E dincolo de puterea mea de înțelegere.

Coma de ignoranță care a cuprins România e mai evidentă ca oricând. În vreme ce boschetarii, înmulțiți de sărăcie, încep să se omoare, prioritatea socială nr. 1 a acestei perioade este sterilizarea câinilor vagabonzi, o inițiativă privată cu care s-a lăudat primarul în cadrul unei recente conferințe de presă.

Sigur că boschetarii nu citesc ziarele, întrucât 95% sunt analfabeți, dar nici câinii nu citesc ziarul. Iar noi nu suntem analfabeți. Aștept cu un  interes de broască râioasă momentul în care Gyulă va apărea la braț cu doi boschetari pentru a tăia panglica unui centru care să le poată da casă și masă râioșilor și păduchioșilor din regnul uman. Evident, după ce va sprijini castrarea râioșilor cu patru picioare, acum prioritară.

Până una-alta, criminalii așteaptă să fie prinși. Pușcăria le va da casă și masă, îi va scuti de munca scormonitului prin gunoaie și de cea a datului în cap. Vor trăi chiar mai bine decât bunică-mea, o pensionară de 83 de ani, în al cărei meniu se regăsește carnea o dată pe săptămână. În pușcărie e carne zilnic.

Cine râde la urmă, râde… ultimul

În urmă cu ceva ani, sub titlul <<Un morar, un muzician și un acordor de piane se bat pentru șefia școlii de arte>> anunțam o bătălie între Mircea Deac și Marcel Sabo pentru directorat.

Atunci  a câștigat muzicianul Deac, în defavoarea morarului Szabo. Patru ani mai târziu, adică azi, Mircea Deac este încă director al școlii iar Sabo, care a vândut moara și brutăriile Marcellos pentru a intra tare în politică (PDL) a devenit directorul Liceului de Arte Aurel Popp, un post cel puțin la fel de important. Acum a câștigat și Szabo.

E ciudat cum în Sătmar nimeni nu pare să piardă niciun război. Cu toate astea, într-o plimbare scurtă prin oraș, ne putem da lesne seama că de fapt pierdem noi. Ce pierdem? Ne pierdem timpul, urmărind numirile politice în funcții dintre cele mai mărunte, de parcă ele ar conta mai mult decât o șaormă aruncată pe jos.